Nu doar seceta prelungită și căldura excesivă AU REDUS debitele râurilor și AU SECAT fântânile.
O sursă de apă ar fi fost deturnată pentru a alimenta un lac privat.
Locuitorii din comuna Cornesti acuză că o sursă de apă importantă pentru zonă a fost oprită de mai bine de un an, iar cauza ar fi redirecționarea acesteia către un lac artificial aflat pe proprietatea unui om de afaceri din Manesti PH.
Potrivit mai multor martori, patronul unei firme din zonă ar fi amenajat un mini parc de distracții cu lac propriu, iar pentru a menține nivelul apei, s-ar fi realizat o deviere neautorizată a cursului natural. În tot acest timp, localnicii se plâng că fântânile au început să sece, iar culturile agricole suferă din lipsa apei.
„De când a făcut domnul patron lacul, apa s-a dus la el. La noi nu mai vine. Fântânile au scăzut, iar vara e dezastru,” a declarat un locuitor din satul Postarnacu, sub protecția anonimatului.
Situația ridică semne de întrebare privind legalitatea acțiunilor întreprinse și posibila complicitate a unor autorități locale.
Localnicii iau în calcul depunerea unor sesizări către Apele Române și Garda de Mediu, solicitând o anchetă care să stabilească dacă lacul privat afectează rezervele naturale de apă ale comunei.













Lasă un răspuns